mălina aniţoaei

 

Joi, Ianuarie 17, 2013, 09:46 AM 

Bunătate mincinoasă- Viața în vitrină
     media: 3.67 din 3 voturi

Trăiesc la oraș dar tot țărancă am rămas. Așa stând lucrurile privesc în mine cu toată sinceritatea înnăscută. Țăranului român , se știe, îi place să spună adevărul pe șleau .Pe internet toți oamenii pot fi mărinimoși, atâta timp cât generozitatea se cântărește printr-un capriciu al tehnologiei moderne. .Nu e mult de când am distribuit pe internet, într-o rețea de socializare , imaginea unui copil zdrențăros cu mâna întinsă. Un puști amărât, negricios, cu ochii de bătrân înțelept trecut prin furtuna vieții. Fotografia m-a mișcat fiindcă în raporturile mele cu spațiul virtual îmi place să mă cred un om bun. Poza copilului însă a impresionat și alți utilizatori și se înțelege a fost distribuită mai departe în rețea .Nu am ce să spun despre alții. Eu când mă privesc în oglindă dimineața mi-aș posta pe internet mișcările cu care îmi curăț dantura .Doar viața mea ar trebui să fie publică, să fie la vederea orbilor din lumea întreagă. La ora șase am mers la baie, la ora zece mi-am băut cafeaua cu lapte într-o cană cu pătrate și inimi ,pe la amiază aveam buzunarele goale.( Sărăcia mea le-ar provoca multora un sentiment de confort). Seara deja cotrobăiam prin viețile unora care ieri erau într-o relație( peste noapte scandalos încheiată). Curg roiuri de lacrimi și insulte în lumea virtuală pentru cupluri care ar trebui să-și încheie socotelile în dormitorul de acasă. Pe posturi de televiziune cu impact național, la ore de maximă audiență, sunt difuzate știri despre divorțul anului. Prințesa Diana nefiind de sorginte română trebuie obligatoriu înlocuită cu vreo vedetă de mucava. Doar a murit de ceva timp și e imperios necesar să inventăm prințese de cartier pe care să le ,,accidentăm ’’ apoi printr-o curiozitate bolnavă. Fiindcă nu avem sânge albastru îmbrăcăm țărăncile în costume de Miss și le așezăm coronițe de alteță pe frunte. Cu adevărat m-ar interesa dacă , ferească Dumnezeu, ar divorța președintele Băsescu . La urma urmei e primul om în stat iar liniștea și sănătatea președintelui sunt pentru noi importante.( Cel mai interesant program de televiziune rămâne Animal Planet. Nu te determină să iei tablete pentru greață sau durere de cap). Chiar azi m-am dus la chioșcul din colț să-mi cumpăr doi covrigi cu mac și susan iar un puști zgribulit m-a implorat să-i cumpăr și lui un covrig. Eu i-am spus cu nerv să dispară și mi-am văzut mai departe de drum. Nu, n-a fost bine…Trebuia să-i dau chiar o pâine. Apoi să-l pozez și să vadă o lume întreagă o veritabilă probă de altruism. Cu mâhnire scriu dintr-un capăt de țară. Nu ne pasă cum suntem cu adevărat. Ne îngrijorează doar imaginea, doar chipul scos la paradă. Sindromul de personalitate dublă ne macină viața , deformează valori. În interiorul nostru am putrezit. Pe dinafară suntem frumoși, buni de așezat în vitrină. Și eu sunt bună,sunt pâinea lui Dumnezeu.. Bine că băiatul căruia nu i-am dat un covrig nu are niciun cont de Facebook..

Joi, Ianuarie 10, 2013, 10:41 AM 

Drumul resemnării
     media: 4.17 din 6 voturi

Prin anii 93, mama dădea fuga la chioșcul de ziare și cumpăra câte un jurnal doar pentru a citi vreun editorial scris cu nerv și îndemânare. Exista plăcerea de răsfoi paginile proaspete pentru că întotdeauna găseai un ziarist care avea ce spune, mergând ,cât era omenește posibil, până la esența lucrurilor. Nu lipseau știrile de senzație dar opiniile aveau locul lor de gală, condeierii își respectau crezul și scriau făcând onoare publicației. Se nășteau nume pe care îți doreai să le cauți, să le citești însemnările. Nu știu câți dintre semnatari absolviseră școli de jurnalism ,timpul a dovedit însă că înmulțirea ,înmiirea jurnaliștilor cu diplomă, cum s–ar spune, nu a fost un succes pentru România. Fabrica de știriști a dat o față vulgară României, i-a zugrăvit un chip retușat după imaginea petrecărețului mahmur ,care se întoarce în zori la familie fără un ban în buzunar și pregătit de scandal. Dimineața copiii plâng de foame , femeile își fac bagajele sătule de mariaj iar bunicii își frământă mâinile gândindu-se la Dumnezeu, credința părând a fi doar atributul bătrânilor. Am devenit un popor de mahalagii. Din observatorii subtili și ironici ( fără a fi malițioși) am ajuns clevetitori de mahala. Ziaristul de opinie devine din ce în ce mai șters, obosit să se revolte, condamnat la tăcere, suspectat pe nedrept de ,,plafonare” ori teamă sau abandon. Dacă pentru a crede în Dumnezeu nu trebuie să absolvi o școală e lucru clar că nici pentru a fi un gazetar adevărat nu ai nevoie de un certificat anume.,,Profesioniștii”au făcut o meserie din arta cuvântului, practicată pentru bani sau pentru interesul acelora care vor puterea politică. Frazele înflăcărate (scrise cu har) nu mai ard palmele condeierului pentru că drumul resemnării e mai aproape de Dumnezeu decât s-ar aștepta cineva dintre noi să fie. În 1993, gazetarii căutau în adâncul sufletelor. În 2013, jurnaliștii scotocesc prin cenușa crematoriilor…

<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


 
 
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare