mălina aniţoaei

 

Miercuri, Ianuarie 30, 2013, 10:22 AM 

Mame călcate în picioare
     media: 5.00 din 1 vot

Cu fiecare an care trece avem tentația să ne cântărim și mai mult trecutul pentru că lucru de necontestat am vrea să rămânem tineri. Neputincioși ne privim chipul în oglindă și ne întrebăm ce-ar fi fost ,,dacă’’…Există întotdeauna ceva care ar fi trebuit să fie altfel în viețile noastre. Din când în când și eu mă întreb cu amărăciune câți ani ar fi avut copilul meu dacă prin voința Divină aș fi avut unul. Așa se face că mai adaug câte un an și parcurg cu mintea toate etapele dezvoltării unui copil. Când mama mea stătea pe patul de spital eu mă tot gândeam cine mă va îngriji pe mine când va sosi vremea. Am spus întotdeauna că omul care nu-și îndeplinește datoria față de părinți nu are nicio valoare pe lume, indiferent de treapta socială sau bunurile acumulate.Măsor calitatea omului potrivit respectului pe care îl are față de mamă sau tată ori bunicii care l-au alintat cândva. Ne-am obișnuit să ne ofensăm când aflăm că un părinte își lovește sau neglijează copilul. Organizații de profil sar în cor și acuză rele tratamente aplicate copilului, mamele singure rămân însă neptincioase în fața vreunui prunc violent, răsfățat , jalnic în perfidia lui mulată pe inocența prost croită. Demnitatea mamelor călcată în picioare de copii nu are importanță pentru nimeni. Sub masca vulnerabilității pruncii excentrici devin adevărați tirani. N-aș fi scris aceste rânduri dacă nu mi-ar fi produs indignare cuvintele murdare pe care știu că i le aruncă în față mamei zi de zi un puști de 15 ani. Expresii pline de venin și truism de suburbie. Un băiat vulgar și meschin, ajuns la o vârstă la care poată să discearnă. Se cade oare să iau la rând aceste cuvinte barbare; ,,proastă’’, ,,animală’’, ,,idioată’’, ,,cretină’’? Le scriu și mi-este rușine. Băiatul nu se sfiește să-și numească mama așa. Mâna îmi tremură pentru că știu că femeia cu pricina și-ar fi lăsat sângele să se piardă pentru ca puiului ei să-i fie bine.Poate de aceea plec fruntea de câte ori o întâlnesc, poate de aceea încă o dată nu pot să accept tinerețea cu verigă modernă la nas sau tatuajele puștoaicelor lăsate deșănțat la vedere .,,Cine are să-i trăiască cine nu să nu-și dorească’’, e un proverb care ar trebui demontat. Dar cum să-l demontezi când ne lipsesc valorile, când reperele României de azi sunt fragile? E greu de găsit un vinovat în tot haosul amar care uneori se numește progres .Ar trebui să ne amintim mereu că întreaga omenire se clădește pe credința în Dumnezeu și respectul față de părinți sau pe onoare și conștiință. Altminteri ce deosebire este între noi și animale?


Comentarii

  1. Costi Pop

    Numai cine cunoaste,intr-un fel,sau altul ce se intampla cu viata mamelor ramase in casa parinteasca,impreuna cu unul din fii,poate sa raspunda si sa comenteze la un asemenea emotionant articol.Sunt unul din aceia,a carui frate locuieste cu mama,in varsta de 73 ani si n-am decat sa scriu cu inima tremuranda si sufletul strans ca intr-o menghina,ca viata mamei este un chin,un calvar si nimic nu-l poate opri pe acest individ,de la relele ce le face ei si celor din jur.Nici macar detentia nu l-a facut alt om(mai bun),dimpotriva,a devenit un monstru pe care nu-l mai pot recunoaste ca frate.Sunt la 400 km doar,departare de mama,insa n-am cum s-o ajut si nici nu vrea sa ma asculte,sa renunte la tot ce inseamna viata acolo si sa vina la mine.Am scris putin din cate ar fi fost de scris privind acest subiect,insa e deajuns ca sa fie de inteles.Multumesc...gand bun.


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
 
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare