De câteva săptămâni manageriez Centrul de Internet pentru Public din cadrul Bibliotecii Municipale ,,Tudor Flondor’’din Rădăuți, proiect finanțat de International Research and Exchange Board, care a primit un grant de la Fundația ,,Bill și Melinda Gates’’. Proiectul nu ar fi ajuns la bun sfârșit fără implicarea Bibliotecii Județene ,,I.G.Sbiera’’, în special a Lăcrămioarei Cocuz, care a dăruit mult suflet și energie deosebită și a arătat o deschidere extraordinară față de bibliotecarii din zonă, deveniți parcă maeștri în arta întrebărilor privitoare la universul virtual. Inițial am crezut că sosirea calculatoarelor nu va aduce nimic nou sub soare, nu a trecut multă vreme și am înțeles că aveam nevoie de această experiență. Viața într-o bibliotecă te poate aduce în postura unui om prăfuit ,asta dacă lumea ta interioară nu-și are destule resurse pentru a se hrăni din cuvântul tipărit. Într- o bibliotecă ești în permanentă relație cu cartea, afli lucruri noi , însă există riscul ruperii de lumea reală,poți fi un veșnic inadaptat pentru că viața nu se potrivește cu basmul. Nu despre labirintul magic de hârtie vreau să scriu astăzi, ci despre oamenii care trec pragul Centrului de Internet cu acces gratuit. Unii dintre aceștia locuiesc la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi. Sunt tineri ,născuți prin anii 1984,1985,1989. Este un ger cumplit, sunt îmbrăcați în haine oarecum nepotrivite pentru vremea de afară, sunt departe de patria lor, mijloacele de trai de care dispun sunt modeste și totuși au puterea să zâmbească. Majoritatea vor să asculte muzică , melodii din țara lor. Îi văd ascultând parcă sub hipnoză și mă întreb cât de dureros ar fi pentru mine să mă aflu departe de țara mea. Aș avea puterea să mă hrănesc din cântecul țării mele? Unii dintre azilanți vorbesc entuziasmați cu rudele și o fac într-un fel ciudat, de parcă le-ar lua în brațe și le-ar ține strâns, dăruindu-le dragostea și dorul lor aproape inuman. Am înțeles că lucrul cel mai grav care ți se poate întâmpla nu este să mori ,ci să fii departe de țara în care te-ai născut, să adormi noaptea cu gândul la un om drag aflat departe,departe.Am înțeles că un zâmbet valorează uneori mai mult decât un sac de mărgăritare.Că lumea se împarte în răi și în buni știam și din viață și din cărți.Că dorul de țară nu seamănă cu nimic, am deslușit cu adevărat abia pe chipurile străinilor .