Miercuri, Ianuarie 13, 2010, 06:39 PM 

Îngerul din dulapul cu zestre
     media: 5.00 din 3 voturi

Când abia împlinisem vreo şase ani , mama a venit acasă cu o tablă de şah şi cu un pachet de cărţi de joc ciudate ,aparent obişnuite, care aveau însă pe verso chipuri de scriitori.Tot atunci mama a adus o carte groasă , pe care a aşezat-o în dulap,sub cheie,lângă prosoapele dăruite de bunica.Până să învăţ eu să citesc, mama îmi arăta chipurile scriitorilor,ajutându-mă să-i identific pe Creangă,Delavrancea,Vlahuţă,Coşbuc sau Veronica Micle. Cea mai dragă îmi era înfăţişarea unui tânăr fragil,căruia îi studiam ţinuta până în cele mai mici detalii.,,Este Eminescu ,un înger!’’,îmi spunea mama.Într-o seară de iarnă geroasă, în vreme ce mama şi fratele meu jucau şah la flacăra lămpii de gaz,m-am furişat şi am scos de sub cheie cartea misterioasă, despre care mama îmi spusese că nu-i încă pentru mine.Mirosul de naftalină şi levănţică,răzbătând din dulap, au trădat prezenţa mea lângă raftul cu zestre, aşa că am fost prinsă răsucind foile pe întuneric.Mama nu m-a oprit apoi să citesc, dar nu putea să bănuiască nicicum că noaptea aceea de ianuarie avea să fie prima noapte tristă din viaţa mea. Cartea se intitula ,,Hiperion1.Viaţa lui Eminescu’’. Mirosul de gutui coapte,râsul fratelui meu la sfârşitul fiecărei partide de şah,prietenia pisicii mele albe,paşii tatălui meu pe zăpadă,sosind seara cu daruri de la târg-toate se centrau în jurul prietenului meu din vis,care murise pentru că era nebun de deştept sau poate pentru că îl asasinaseră alţii,uite... că nu înţelegeam de ce. Este din nou ianuarie.Ne adunăm, câţi mai suntem în stare, să-l evocăm pe Eminescu. Mi-e dor de Eminescu din visele mele.Nici acum n-am reuşit să mă împac,Doamne,cu ideea că umbla fără palton în nopţile geroase,că scria poeme flămând şi înstrăinat.Mama avea însă dreptate.Eminescu este un înger.În inima mea l-am păstrat în pachetul de cărţi neobişnuite,sfinte,mirosind a busuioc şi a gutui coapte.


Comentarii

  1. Xenonisis

    În viaţa reală, Eminescu numai înger nu a fost... :o

    Am şi eu unele amintiri din copilărie, amintiri interesante, cred că toţi avem...

    Joci şah deci? Am jucat şi eu, cele mai bune rezultate fiind o remiză cu un mare maestru(amical, poate s-a lăsat, nu ştiu sigur nici acum) şi o victorie la un maestru national in concurs(concurs destul de modest!

    Nu am mâncat niciodată mere sau gutui coapte...

    Mălina, eu abia acum observ! Tu eşti scriitoare? Scuză-mi ignoranţa dar nu ştiam! Acum caut detalii pe Google-Youtube şi revin!

  2. Xenonisis

    Ok, nu am aflat prea multe pe Internet… De fapt am mai multe întrebări decât răspunsuri! Ce înseamnă jurnalist publicist? Ce ai scris exact? Poezii, proză sau articole?

    Am şi o sugestie, dacă nu e cu supărare... Te-am văzut pe Youtube şi părerea mea este că arăţi mult mai bine acolo (decât în poza de pe site-ul ăsta)! Pe Youtube pari o tipă veselă, aici arăţi total deprimată, nu ştiu, chiar nu înţeleg poza de pe site-ul ăsta.... LOOOOL Poate o schimbi cu ceva mai vesel, din ce am văzut pe net, e clar că poţi fi mai veselă!

    Sau poate mi se pare, ştii tu mai bine ce şi cum, decizia e a ta... :)

  3. malina

    Xenonisis,am o personalitate multipla, ce mai...(o fi rau,o fi bine?)Pot sa fiu foarte vesela,pot sa fiu foarte trista.Partea proasta este ca sunt imprevizibila...E mult spus ca sunt scriitoare.Scriitori sunt putini.Scribi sunt pe toate drumurile...Da,scriu si proza si publicistica.Am publicat si de unele si de altele.Scriu si public prin ziare si reviste, la doua ziare sunt colaboratoare constanta.Am doua carti publicate.Dar ce conteaza?Ceva din proza imi poti citi si aici,la categoria proza.Citeste sus,pe partea dreapta,la categorii.Fotografia poate ca nu ma reprezinta,dar imi aminteste de o lume veche,stranie care imi este draga si inaccesibila...Dar daca fotografia ma reprezinta? NIMIC NU E SIGUR...

  4. Xenonisis

    Sunt mulţi scribi spui? Dă-mi un exemplu de scrib faimos din ziua de azi... LOOOOOOL

    Nu e bine să fii tristă, asta o ştiu bine, abandonează întunericul şi îmbrăţişează lumina!

  5. CELLA

    gînd drag şi bun, Mălina, amintirii tale, ţie

  6. malina

    O imbratisare pentru tine, Cella!

  7. Xenonisis

    Aha, ai văzut că nu e greu? Arăţi perfect în cele două poze noi! Eşti la un pas de perfecţiune!

    Scoate poza veche şi introdu în loc una în care şi zâmbeşti! Şi ai să fii super păpuşă! Bravo!

  8. malina

    Xenonisis, iti multumesc dar exagerezi cu aprecierile.Totusi de ce nu observi tu ca eu zambesc(subtil) cu privirea? :)

  9. Xenonisis

    Ok, zâmbeşti subtil, nimic de spus... Dar tot am ce am cu poza veche...De ce nu vrei să o înlocuieşti? LOOOOOL

  10. albastru

    Mie îmi place poza veche, nu vreau să o scoată!
    ...în altă ordine de idei nu îmi place adresarea "păpuşă", abia asta nu i se potriveşte!!! :-w

Mesajul tau

Poti folosi tagurile HTML <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong> in textul comentariului tau.

Vreau notificare prin email la noile comentarii

:):(:d:">:((:d|:x8-|/:):o:-?:-":-w;)[-(:)>-#:-s(~~)**==*-:)o:-)3:-o:(|):)):-??:-ss<):)<:-p=:)>:d<@};-[-o<^:)^#-o$-)%%-%-((%)(*)(:|8->8-x8-}:)]:-$:-&:*:-\:-<:>:-@:-b:-j:-l:p:-s:-c:-h:-t:|:o):@):^o;));;)=((=))=d>=p~>-)>:)>:/>:p@-)b-(b-)|-)l-)o-+o->o=>x([-x~:>~o)~X(=; mai multe

reproducerea integrală sau parţială a textelor se poate face numai cu acordul autoarei mălina aniţoaei- cunoscută iniţial pe acest blog cu nick-ul ,,jucătoarea'' - freelancer- bibliotecar la Biblioteca ,,Tudor Flondor'',manager Centru de Internet pentru Public(BIBLIONET)- născută în Iaşi,stabilită în Rădăuţi Date suplimentare în Enciclopedia Bucovinei, vol I, Suceava,2004 , autor Emil Satco,pag.45 ;'' Debut editorial cu vol.Şerpii surâd şi muşcă,1996, care dezvaluie înclinaţia autoarei pentru acest gen literar, unde recurge la transfigurarea realului prin prisma unei revolte surde faţă de tot şi de toate. Colaborări la numeroase ziare şi reviste din ţară.'' Volume- ,,Şerpii surâd şi muşcă''-proză scurtă ,, Bijuteriile mele din ceară''-publicistică- (foto Cornelius Cîrdeiu)

Cautare


Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele insemnari

Linkuri

Blog Status

Vizitatori:116.540
Insemnari:200
Comentarii:841

Arhiva

  • Spune NU drogurilor!
powered by
www.ABlog.ro