E o noapte strălucitoare, cu o lună imensă şi fosforescentă. Copiii umblă pe străzi purtaţi parcă de clinchetul clopoţeilor. Oraşul e animat de voioşia urătorilor, iar de la ferestre brazii împodobiţi dau un plus de poveste clipei care trece.Am spus întotdeauna că, la Rădăuţi ,sărbătoarea Anului Nou nu poate fi asemănată cu nimic,aici este parcă rădăcina românismului, locul în care tradiţia răzbate până şi din piatră seacă. Dacă m-aş naşte încă o dată,aş vrea să mă nasc la Rădăuţi , şi asta poate pentru că nu am identificat încă misterul,acel ceva care dă pământului magia care te absoarbe. Este fără îndoială locul unde poţi să petreci chiar şi de unul singur fiindcă ştii că dincolo de ziduri pulsează trecutul şi viitorul laolaltă. Cred în destin. Nu mai cred însă că destinul ni-l facem singuri. Undeva a fost scrisă de mult, cu bucurie sau tristeţe, toată viaţa mea aşa cum este . Nu sunt pustiită în această seară pentru că nu am devenit o stea de pe cer sau pentru că dragostea m-a ocolit. Nu vreau să-i strig lumii că mi-e datoare cu un dram de fericire sau că în seara asta beau singură un pahar de vin roşu( în cinstea ta,viaţa risipită!).Adineauri m-am jucat cu o pisică năstruşnică, flămândă, mică şi gri. Ştiu că Dumnezeu ne trimite întotdeauna semne.Pisica nu era singură, eu nu sunt singură.Cineva îmi scrie cuvinte dezonorante.Îţi mulţumesc, domnule cu mască!Nu ţi-ar strica mai mult curaj dacă tot îmi vorbeşti de râvnita demnitate... Păcat că a trecut vremea scrisorilor.Aş fi primit probabil ameninţări infantile în cutia poştală ruginie...Asta ar fi făcut viaţa şi mai palpitantă. Nu vreau să mor înainte de a fi trăit pănă la capăt...Nu vreau să spun la sfârşit de tot că nu mi-a fost nici prea rece... nici prea cald.Calea de mijloc este pentru acela care vrea să trăiască în genunchi.