Ploua subţire şi rece ,iar eu l-am călcat pe rever, i-am strivit zâmbetul exersat cu pantoful ce-şi caută în disperare cizmarul...I-am murdărit gulerul scrobit, izbitor de alb, faţă de machiajul accentuat cu ruj pentru doamne de companie.Apoi l-am ridicat între două degete şi i-am cercetat promisiunile.Erau multe la număr şi el se situa printre acei candidaţi integri, care vor face din ţara asta o lume a bunăstării şi prosperităţii. De ce trebuia să-i smulg buzunarele de hârtie,unul câte unul, pentru a-l vedea cum arată zdrenţăros? De ce trebuia să-i desenez în dreptul inimii un căţel,un colac,o traistă goală?De ce nu-mi prezenta încredere nici cât un vârf de ac?

Şi totuşi era ziua mea bună pentru că îi puteam trage câte picioare voiam. (Vorba vine...nici chiar aşa!)Violenţa este interzisă cu desăvârşire, dar uneori singura formă de protest este lupta cu puternicii invizibili. Aţi înţeles fireşte că avusesem sub talpă un afiş,o peltea electorală , o bomboană cu dulce vitriol, bună pentru alegătorii creduli, care vor spune în curând: ,,Da,da,el este,pe el îl votăm, căci omul care votează e cetăţean veritabil’’.

L-am aşezat pe măsuţă,i-am şters urmele de noroi şi acum îl privesc zâmbindu-mi cu dinţii lui albi,laţi, cu obrazul ,desigur,fin şi subţire. În fiecare dimineaţă îmi aşez ceaşca de cafea pe chipul candidatului la Preşedinţie, măcar la asta să fie bună hârtia aruncată în vânt, măcar în zaţul cafelei să caut minciunile gogonate pe care le aud seară de seară la ştiri...Dumneavoastră mai credeţi că există cizmari care ne pot repara încălţămintea pe veci compromisă?

De fiecare dată când îi spun cuiva că s-ar putea să nu mai am mult de trăit , ascultătorul mă priveşte lung, ca şi cum ar fi convins că nu prea sunt în toate minţile. Iar lucru acesta îmi dă de gândit, mă răscoleşte fără leac pentru că nu pricep de ce nu conştientizăm cu toţii fragilitatea clipei. Vedem adesea oameni care se cred înveşniciţi, adunând avere după avere, construind case şi cumpărând terenuri, aflăm apoi de boala lor şi de sfârşitul cumplit...

Textul de astăzi mi-a fost inspirat de un soi de dispută pe tema formulelor de adresare, impuse de etichetă. În altă ordine de idei, mi-am amintit de o datorie pe care o am faţă de Schaffer Eliezer din Haifa, Israel. Nu am să-i spun ,,domnul” Schaffer. Nu pentru că n-ar merita. Motivul îl veţi vedea în cele ce urmează. Schaffer Eliezer mi-a găsit câteva articole pe internet, apoi a descoperit blogul meu, unde aveam şi o dresă de e-mail.

Mi-a scris apoi, întrebându-mă despre sursa care a stat la baza unui articol despre evreii din Rădăuţi, intitulat ,,Roata norocului”. Ştiam că documentele există pe undeva prin micul meu apartament dar, negăsindu-le, am întârziat nepoliticos cu răspunsul. Aşa se face că ...

Văd că se poartă datul cu părerea despre proză şi poezie şi în lumea virtuală.Mai precis ,au apărut ca bureţii după o ploaie torenţială tot soiul de critici ştirbi, care intervin şi explică sentenţios că expresia cutare este nepotrivită sau că poezia se trage din nu ştiu care curent, iar autorul judecat ar face mai bine să -şi schimbe stilul. În principiu, expozeul domnilor critici mă face pur şi simplu să casc şi să adorm pe tastatură. Eu ştiu concret că proza...

Octombrie îşi arată faţa contorsionată, la ferestre, pisicile cerceteză străzile cu ochii miraţi şi flămânzi, niciun câine nu mai vrea să admire stelele ...Vai,dacă am putea privi toamna învolburată doar de după geamurile închise ermetic , dacă am fi păpuşi din cârpă şi am ieşi la drum numai în ziua fatidică a votului...Prin farmacii toată lumea ridică din umeri. ,,Medicamentele sunt pe sponci, nu mai avem fonduri !’’,strigă farmacistele neputincioase.Cum s-ar spune , suntem o ţară cu un picior în groapă, care urmează să-şi aleagă inconştientă un cioclu. Agonizăm cu ochii pe televizoarele care ne aduc doar veşti proaste. Mai bine le-am folosi carcasa în loc de frigider, românul e inventiv şi-şi poate păstra foamea printre circuitele cu altă destinaţie. A fi dator şi flămând înseamnă a fi român patriot ,căci de la o vreme patria vrea de la noi supunere oarbă şi tăcere. Cine vorbeşte, iese din rând şi trebuie tratat ca un duşman. Cine îşi cere drepturile, este nebun de legat pentru că nu ştie că întotdeauna se poate şi mai rău.Sunt o păpuşă din cârpă,voi merge la vot şi voi vota un candidat, care mă va reprezenta până în pânzele albe...Până atunci, ce se va întâmpla cu bătrânii care nu au bani pentru medicamente? Poate să-mi răspundă concret cineva?

Un bătrânel stă pe o bancă în parc şi-şi leagă în jurul şosetelor vechi o cârpă zdrenţăroasă ,care ar trebui să-i mai încălzească picioarele.,,Ce faci, bunicule,aici?’’, îl întreb cu blândeţe,doar o fi şi el bunicul cuiva.,,Îi aştept pe unii ce adună semnături pentru un domn care vrea să fie preşedinte’’. Aha,vânătoarea a început…Dacă voi scrie mai mult voi fi tratată ca un duşman.Am uitat că nu trebuie să ies din rând. Mai bine,da, să -mi intru în rolul de păpuşă din cârpă.

http://premiilelili.blogspot.com/

Dragii mei,

Aş vrea să fiu astăzi cu voi la Bucureşti. Aş vrea să prind ultima trăsură şi să ajung în ultimul moment,ca o Cenuşăreasă a verbului, care apare doar la balul meşteşugit al cuvintelor, îmbrăcată în rochia fără de cusur a speranţei. N-aţi fost niciodată la Rădăuţi şi nici eu nu ştiu dacă am fost, deşi locuiesc aici de ani buni. Între ceea ce simţim şi între ceea ce ni se întâmplă este o distanţă până la cer.

Bucovina este prea departe de Capitală, mai ales când eşti un simplu muritor, strivit de povara impozitelor, a bolilor, a neprevăzutului.

Aş vrea să am măcar un prieten adevărat la Bucureşti, care să piardă timpul cu mine pe străzi şi să aibă curajul de a evada cu mine într-o lume imposibilă,de neatins.

Aş vrea să culeg scoici de pe străzile Capitalei, să le adun sideful în inima mea pentru totdeauna.Pentru mine Bucureştiul este la fel de strălucitor ca Marea Neagră. Poate că este mai bine să rămână aşa.

Trebuie să mă trezesc. Nu sunt cu voi. Destinul meu de Cenuşăreasă pulsează peste noianul de poveşti pe care aş fi putut să vi le spun. În inima mea există însă o punte către voi şi eu ştiu că visele nu mi le poate lua nimeni. Cu drag,Mălina

Conferinţa ştiinţifică internaţională ,,Identitate şi multiculturalitate în Bucovina istorică.Convergenţe culturale’’ ,desfăşurată sub egida Institutului ,,Bucovina’’ al Academiei Române, s-a deschis oficial astăzi ,la Rădăuţi , în prezenţa domnului Ortfried Kotzian, directorul Casei Germanilor de Răsărit (Munchen), şi a academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Au prezentat cuvinte de salut senatorul Tiberiu Prodan, cercetătorul ştiinţific Mihai Ştefan Ceauşu, Gabriel Cărăbuş,directorul Bibliotecii ,,I.G.Sbiera’’, Simona Palagheanu, director la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, cernăuţenii Vasile Tărîţeanu şi Alexandrina Cernov, Ioan Bodnar,reprezentant al comunităţii ucrainene din România,Eduard Mohr,reprezentantul Casei Germane din Rădăuţi,parlamentarul Mircea Irimescu,cercetătorul ştiinţific Constantin Ungureanu(din Chişinău).Conferinţa a avut în program şi vernisarea expoziţiei ,,Documente austriece în arhivele româneşti’’-iniţiator de proiect fiind Mihai Ştefan Ceauşu.Au fost prezentate expuneri destinate unui cadru elitist, compus din specialişti şi academicieni.