Atunci cînd oamenii mă rănesc eu mă retrag
Rămîn fluture singuratic şi trist
Oamenii mă calcă în picioare
Eu fluture alb şi rănit nu mai pot decît să sper
Poate odată şi odată în viaţa mea
Soarele va străluci
Acum,fluture alb şi rănit, stau la masa vieţii şi număr clipele
Ce-a mai rămas?
Eu fac un pas înapoi
Ce-a mai rămas?

A trecut multă vreme de când am întâlnit un om cu suflet ales.Credeam că porțile s-au închis.
Acesta este un secret care ar trebui să rămână poate ascuns în ungherul de catifea al inimii mele.Cuvintele care se hrănesc din mine nu-mi dau pace și se revoltă. ,,Vorbește despre oameni frumoși’’, îmi dictează conștiința mea.
Știam că la București există un avocat celebru. Nu-l văzusem decât în imagini postate pe internet sau în emisiuni realizate la televiziunile centrale.Neprevăzutul a făcut să ne auzim la telefon, apoi am aflat că am avut drumuri comune prin Crasna cea fără de cusur din nordul Bucovinei sau prin Cernăuțiul bătătorit de steaua necăzătoare a geniului Eminescu. Priveam fotografiile avocatului și îmi spuneam în mintea mea, cu o invidie izvorâtă din neputință,că am în fața mea un om de succes care trăiește acum departe de nevolnicia lumii.Bine,bine dar sătulul nu-l înțelege pe cel flămând – cugetam cu suficiența dată de experiențele mele neplăcute.
O cunoștință comună a ajuns zilele trecute la București: un om nefericit ,fără bani, fără prieteni, fără șansa pe care o ai atunci când cunoști capcanele orașului în care te afli. Avocatul l-a găzduit pe necunoscut, iar pentru drumețul acesta omul a devenit un personaj dintr-o poveste veche în care peștișorul de aur apare pentru a-ți împlini trei dorințe.Firește și drumețul are povestea lui chinuitoare și revoltătoare totodată.Nu este un om pe care să-l întâlnești la tot pasul. Din nefericire viața lui atârnă de un fir din tavan pentru că oamenii care aveau puterea de a-i da o nouă șansă nu i-au acordat buna –credința.Aștept ziua în care vor înțelege că sunt muritori.Aștept ziua în care își vor aminti de cei pe care i-au trimis cu ușurință în infern.(Funcționari,,, basmale curate”, chiar mai credeți că ziua aceasta nu va veni niciodată?)
Cu sfială scriu pentru dumneavoastră,cititorii mei de azi și de altădată,că oamenii cu suflet de aur există, că națiunea română nu s-a pervertit în întregime.