Când abia împlinisem vreo şase ani , mama a venit acasă cu o tablă de şah şi cu un pachet de cărţi de joc ciudate ,aparent obişnuite, care aveau însă pe verso chipuri de scriitori.Tot atunci mama a adus o carte groasă , pe care a aşezat-o în dulap,sub cheie,lângă prosoapele dăruite de bunica.Până să învăţ eu să citesc, mama îmi arăta chipurile scriitorilor,ajutându-mă să-i identific pe Creangă,Delavrancea,Vlahuţă,Coşbuc sau Veronica Micle. Cea mai dragă îmi era înfăţişarea unui tânăr fragil,căruia îi studiam ţinuta până în cele mai mici detalii.,,Este Eminescu ,un înger!’’,îmi spunea mama.Într-o seară de iarnă geroasă, în vreme ce mama şi fratele meu jucau şah la flacăra lămpii de gaz,m-am furişat şi am scos de sub cheie cartea misterioasă, despre care mama îmi spusese că nu-i încă pentru mine.Mirosul de naftalină şi levănţică,răzbătând din dulap, au trădat prezenţa mea lângă raftul cu zestre, aşa că am fost prinsă răsucind foile pe întuneric.Mama nu m-a oprit apoi să citesc, dar nu putea să bănuiască nicicum că noaptea aceea de ianuarie avea să fie prima noapte tristă din viaţa mea. Cartea se intitula ,,Hiperion1.Viaţa lui Eminescu’’. Mirosul de gutui coapte,râsul fratelui meu la sfârşitul fiecărei partide de şah,prietenia pisicii mele albe,paşii tatălui meu pe zăpadă,sosind seara cu daruri de la târg-toate se centrau în jurul prietenului meu din vis,care murise pentru că era nebun de deştept sau poate pentru că îl asasinaseră alţii,uite... că nu înţelegeam de ce. Este din nou ianuarie.Ne adunăm, câţi mai suntem în stare, să-l evocăm pe Eminescu. Mi-e dor de Eminescu din visele mele.Nici acum n-am reuşit să mă împac,Doamne,cu ideea că umbla fără palton în nopţile geroase,că scria poeme flămând şi înstrăinat.Mama avea însă dreptate.Eminescu este un înger.În inima mea l-am păstrat în pachetul de cărţi neobişnuite,sfinte,mirosind a busuioc şi a gutui coapte.
...
